Cosmologia sumeriana. Cum priveau sumerienii Universul?
Sumerienii au conceput o explicatie coerenta a lumii in care traiau. Cosmologia sumeriana s-a nascut, cel mai probabil, in cursul mileniului III i.Hr., cand templele aveau mai multi preoti si insemnatatea lor devenise considerabila. Interesant este ca aceasta cosmologie pare elaborata de oameni a caror nivel cultural era mult mai ridicat decat al unor populatii primitive.
Desigur nu intalnim in tablitele care ne-au ramas de la sumerieni o expunere sistematica a problemelor filosofice fundamentale. Nu gasim un enunt coerent al unei logici formale, expunerea de pilda a principiului cauzalitatii.
Toate datele despre gandirea sumeriana au fost deduse din mituri, poeme, imnuri in care s-a putut pune in evidenta structura acestei gandiri.
S.N. Kramer, unul din cei care au studiat istoria Sumerului scrie: „Ganditorii sumerieni, cel putin cei mai evoluati si mai profunzi dintre ei, erau desigur in stare sa judece cu logica si coerenta orice probleme, inclusiv cele privitoare la originea si functionarea Universului. Slabiciunile lor nu erau de ordin mental ci,ca sa spunem asa, de ordin „tehnic”; ei nu cunosteau inca datele stiintifice de care dispunem azi, le lipseau metodele nostre stiintifice, dobandite incetul cu incetul de-a lungul secolelor ce au urmat …”
Preotii sumerieni, care au elaborat sistemul lor cu privire la Univers, sunt absolut incredintati ca viziunea si conceptia lor despre Univers este cea adevarata si nu poate suferi nici cea mai mica modificare.
Aceasta atitudine mentala e datorata faptului ca sumerienii socoteau pe zeul Enki /Ea („stapanul pamantului „), cel ce le-a relevat toate tainele lumii vazute si nevazute, drept singur detinator al adevarului, care le-a fost aratat printr-o ipostaza a sa, de fiinta fabuloasa, Oannes, iesita din mare spre a dezvalui oamenilor cele mai ascunse cunostinte. Toata conceptia despre Univers a fost elaborata de preotii unui templu, cel al lui Enki de la Eridu, pe malurile Golfului Persic.
Universul perceptibil si Universul imperceptibil
Pentru sumerieni Universul perceptibil, le aparea ca o bolta ce lua forma unei jumatati de sfere imense, a carei baza plata si intinsa era suprafata pamantului.
Preotii dadusera numele de An-ki, cer-pamant, Universului, adica acelui ansamblu format din „cer” An si Ki „pamant”.
Cerul era desigur bolta instelata ce se intindea deasupra lor, iar pamantul le aparea ca o suprafata plana in forma de disc inconjurat de mare, asa cum era inconjurata de mari si Asia anterioara ce avea in jurul ei Marea Neagra, Marea Mediterana, Marea Caspica si Golful Persic cu Oceanul Indian.
Cum admiteau si existenta unui Infern, ce trebuie neaparat sa fie asezat sub pamant, sumerienii au conceput ideea unei bolti similare celei ceresti, situata sub suprafata pamantului si in care ar fi fost Infernul.
Bolta cereasca era socotita ca fiind constituita din cositor, caci acesta purta numele de „metal al cerului „.
Intre cer si pamant se postula exsitenta unui element impalpabil, corespondent etherului din cosmologia greaca, pe care sumerienii il numeau lil, adica „vant, aer, suflu”.
Preotii sumerieni credeau ca planetele ca si stelele erau compuse din lil, dar ele posedau pe deasupra stralucire. Dincolo de lumea vizibila, perceptibila empiric, exista un Ocean cosmic infinit si tainic, in mijlocul caruia pluteau Pamantul, planetele si stelele. Desigur Pamantul era socotit imobil si in centrul Universului.
Pentru sumerieni, Universul a fost intotdeauna la fel, adica nu au avut ideea unei evolutii a Pamantului. Pe de alta parte, nu au putut concepe ca exista si altceva dincolo de Oceanul cosmic ce inconjura lumea, sau cel putin socoteau incogniscibile realitatile ce transcedau acest Ocean.
Totusi, pentru preotii acestei populatii cel putin stranie, exista o cauza prima, un motor primar care daduse nastere Pamantului: Oceanul primordial infinit (zeita Nammu) din sanul careia se nascusera Pamantul, Cerul, Oceanul cosmic si Infernul. Cum se nascuse zeita? Nu am aflat inca nimic sigur.
Oceanul primordial infinit a creat la randul lui Muntele Cosmic, format din Pamant si din Cer contopite impreuna intr-o singura sfera.
Sumerienii au personificat atat Cerul cat si Pamantul, identificand cerul cu zeul An, iar pamantul cu zeita Ki.
Din unirea lor (pamantul este feminin la sumerieni, akkadieni, iudei, vechii greci, cerul este masculin, iar insamantarea si aratul sunt asimilate cu actul sexual) se naste zeul Enlil,„aerul”.
Cerul este separat de Pamant de catre zeul Enlil, iar tatal sau, An, ia cerul, pe cand zeul Enlil ia cu sine pamantul si pe mama sa Ki. Din unirea sexuala a zeului Enlil cu mama sa, zeita Ki, ia nastere lumea fiintelor vii (omul, animalele, plantele).
In felul acesta Universul este o creatie a zeilor, iar cei dintai sunt: Cerul, Pamantul, Aerul, Apa.
Acesti zei primordiali, cosmici, dau nastere la alti zei care cu timpul creeaza toate fapturile vii ale lumii.
Cei dintai zei erau creatorii, ceilalti, mai mici, erau pazitori, pastratorii si organizatorii lumii vazute, percepute.
In felul acesta sumerienii si-au creat un imens panteon cu mii de zei si zeite, cu demoni, cu genii, atat din cer cat si din Infern, existenta acestora fiind un adevar incontestabil. Zeii controlau tot: Soarele, Luna, furtuna, seceta, vijelia etc. Cum ajunsesera ei la aceste conceptii? Probabil analogic, probabil empiric.
Realitatea de dincolo de noi
Cea mai interesanta conceptie a sumerienilor este acea potrivit careia in spatele realitatii perceptibile se afla o alta realitate numenala (numena =lucru in sine, cunoscut numai prin ratiune), opusa celei fenomenale, care in anumite situatii se dezvaluia oamenilor. Unii cercetatori „au dat vina” pe mirajele desertului, pe fenomenele de tip „fata morgana”. E un punct de vedere.
Cert este ca sumerienii vedeau dubluri gigantice, uriase ale unor fiinte umane sau ale unor obiecte si admiteau ca exista un Univers paralel cu al nostru, o lume a zeilor pe care o vedeau in anumite imprejurari. Mircea Eliade spunea, in „Cosmologie si alchimie babiloniana”, ca sumerienii si apoi akkadienii credeau ca tot ce exista pe pamant ii corespunde cu precizie un lucru identic in cer, dupa al carui model s-a realizat.
Nu doar mirajele sunt sursa imediata a credintelor sumeriene intr-o lume divina, paralela si coexistenta celei a noastre. Visele sunt alt fenomen. Constatam la sumerieni si la urmasii lor culturali babilonienii, tehnici de cultivare si de dirijare a viselor, apoi preoti specializati in tilcuirea viselor.
Este foarte probabil ca visele constituiau pentru sumerieni o dovada tangibila a existentei lumii de dincolo, a zeilor si a nemuririi sufletului pentru ca nu faceau deosebire intre realitatea obiectiva si cea iluzorie.
Ecoul, ce se produce frecvent in muntii din rasaritul si nordul Sumerului, parea ca este un fenomen legat de o interventie limpede a divinitatii.
Manifestari ale prezentei zeilor erau numeroase fapte extraordinare survenite intr-o colectivitate, adica nasteri de monstri la oameni sau la animale, tunetul si fulgerul, eruptii vulcanice, inundatii, eclipse, comete etc.
Odata instaurata convingerea ca lumea de aici este condusa de lumea de dincolo a zeilor, lumea de aici de o antilume care putea fi zarita uneori in miraje, auzita in ecou si dedusa din multele intamplari extraordinare survenite in lume, sumerienii au edificat un panteon complex.
Explicatia coerenta a activitatii creatoare a divinitatii, este teoria, pe care o vom gasi mai apoi si in Egiptul antic, la iudei si la greci, conceptiei creatoare a Verbului divin.
Spre a crea, zeii mari, cosmici, scoteau un cuvant care se materializa imediat in act si cuvantul se prefacea in fiinta.
Teoria existentei me-urilor
Me-urile sunt partea cea mai stranie din cosmologia sumeriana. Nu se gaseste un echivalent in gandirea moderna a acestui termen.
Kramer vede in el „un ansamblu de reguli si directive facand oarecum parte din toate lucrurile si atribuite fiecaruia de catre „zeii creatori” dupa planurile lor divine ,pentru a le mentine vesnic in fiinta si in actiune”.
Platon spunea ca dincolo de fenomenele perceptibile cu simturile, dincolo de lumea empirica, exista un univers de realitati absolute, o lume de esente eterne, invizibile, realitati dotate cu un mod de existenta diferit de cel al realitatii tangibile.
Aceste realitati sunt esente, arhetipuri principii fundamentale. Asemeni „celebrului mit al cavernei” care spune ca oamenii sunt ca niste prizonieri inchisi din copilarie intr-o caverna, aflata la marginea unui drum.
Acesti prizonieri sunt strans legati si vad doar umbrele ce se proiecteaza pe peretii pesterii, umbre create de un foc aprins pe drum. Prizonierii acorda umbrelor o realitate pe care nu o poseda.
Este foarte probabil ca termenul me sa aiba sensul de „esenta, substanta” fiindca el corespunde etimologic verbului me ,„a fi”.
Este greu de spus cum s-a format aceasta conceptie despre me.
Un anume poet sumerian ne-a lasat in cadrul unui mit un catalog al feluritelor me existente. Sunt peste o suta. Dintre acestea cele mai insemnate ar fi: suveranitatea, divinitatea, coroana sublima si vesnica, tronul regal, pastorirea, regalitatea, adevarul, potopul, raporturile sexuale, prostitutia, arta, muzica, puterea, dusmania, bunatatea, sentinta judecatorului, meseria de scrib etc.
Cosmologia sumeriana este departe de a fi descifrata. Lumea aceasta in care realitatea se intrepatrunde cu imaginarul, visele sunt omniprezente si zeii creaza sau distrug dupa bunul lor plac este o enigma.
Desi scrierea lor a fost descifrata si cunoastem foarte multe opere din mitologia acestor stranii locuitori, aparuti de niciunde, nu reusim sa-i intelegem.
surse bibliografice:
Kramer S.N. „Istoria incepe la Sumer”; Eliade Mircea „Cosmologie si alchimie babiloniana”; Daniel Constantin „Civilizatia sumeriana”
