Cuzco, creatia Fiilor Soarelui
Fiecare popor are o poveste. Fiecare oras are o poveste. Legenda nasterii orasului Cuzco este cu atat mai interesanta cu cat pare reala, ca si cum s-ar fi intamplat intr-una din zilele trecute.
Interesant este faptul ca popoarele indigene din America de Sud se cred mostenitoarele zeilor veniti din stele, care le-au invatat toate cele necesare supravietuirii si evolutiei si au intemeiat principalele orase…Orasul Cuzco este unul dintre acestea .
„Viracocha, care alungase negurile, i-a poruncit Soarelui sa-si trimita un fiu si o fiica pe pamant, ca sa lumineze drumul orbilor.
Fiii Soarelui au ajuns pe malurile lacului Titicaca si au pornit-o la drum prin trecatorile cordilierei. Purtau cu ei un toiag. In locul unde avea sa se infiga din prima lovitura, urmau sa intemeieze noul regat.
Urcati pe tron, aveau sa se poarte asemeni tatalui lor care da lumina, limpezimea si caldura, alunga ploaia si burnita, ajuta culturile, inmulteste turmele si nu lasa sa treaca nici o zi fara sa viziteze lumea.
Unde n-au incercat sa infiga toiagul de aur! Pamantul nu-i primea, iar ei cautau mai departe.
S-au catarat pe munti,au traversat podisuri si au trecut prin ape vijelioase. Tot ce atingeau cu piciorul se schimba: pamanturile aride deveneau manoase, mlastinile secau, iar vadurile se umpleau cu apa. In zori ii insoteau gastele salbatice, iar la asfintit, condorii.
In sfarsit, in apropierea muntelui Wanakauri, fiii soarelui au putut sa infiga toiagul. Cand pamantul l-a inghitit, un curcubeu s-a aratat pe cer.
Atunci primul dintre incasi i-a spus surorii si femeii lui:
– Sa adunam lumea!
Intre lantul muntos si punas, podisurile friguroase, era o vale acoperita de hatisuri. Nimeni nu avea casa. Oamenii traiau in grote si la adapostul stancilor, hranindu-se cu radacini, si nu stiau sa teasa bumbacul si lana ca se se apere de frig.
Toti i-au urmat. Toti i-au crezut. Stralucirea cuvintelor si a ochilor lor le-a spus ca fiii Soarelui nu minteau; i-au insotit asadar pana la locurile unde ii astepta, nenascut inca, nemuritorul oras Cuzco …”