Misterioasa „Doamna din Elche”
In câmpurile funerare si în alte perimetre arheologice din Andaluzia, Granada si Marcia, au fost descoperite o seama de obiecte ce provin din orizonturile regatelor tartesiene.
Bronzuri desavârsit turnate, cratere metalice pentru libatii si ritualuri religioase, ceramica fina, în parte de origine miceniana, precum si sculpturi realizate din piatra alba si creta rosie (sa fi fost acea „piatra rosie“ evocata în Timaios?).
Printre sculpturi, câteva înfatiseaza femei învesmântate în robe drapate cu falduri somptuoase, amintind frescele din Knossos si Thera.
Pe multe vase se afla incizate elemente decorative care sugereaza înrudiri cu motivele geometrice cretane, vadind în aceasta privinta asimilarea, în forme noi, tartesiene, a influentelor arealului cultural al Mediteranei.
Se deceleaza, totodata, si influente ale vetrelor culturale autohtone ce s-au exercitat în spatiul iberic de catre populatiile aborigene: iberii si iberoceltii. Cât de intens s-au afirmat aceste determinante, cât de rafinat s-a savârsit sinteza multiplelor si originalelor influente, ne ofera prilejul de a medita o sculptura descoperita în Câmpurile de la Elche, un loc însingurat aflat la distanta de 12 kilometri de tarmul marii, nu departe de Alicante.
Statueta, cunoscuta azi sub numele de Doamna din Elche impresioneaza nu numai prin puritatea trasaturilor si armonia întruchiparii ei, ci si prin expresia sa aparte, ce ascunde parca un surâs, o întrebare: „Stiti voi de unde vin, stiti voi cine sunt?”.
Unii istorici o înscriu ca pe una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din orizonturile vechimii: Venus din Wilendoil, Venus din Laspugne, Venus Danubiana… Doamna din Elche, Venus Iberica, cum mai este numita de criticii de arta, are un plus de farmec, o stralucita grandoare.
Ea are întiparita pe chipul senin – odinioara fardat cu ocru rosietic, asemenea zeitelor helladice – o lumina umana si în acelasi timp o superba detasare de contingent, proprie divinitatii.
O asemenea realizare confirma cu elocventa opinia exprimata de reputati cercetatori – printre care Conception Blanca de Torrecillo, Jose Malaguer si profesorul Antonio Blanco -, parere potrivit careia Tartesos constituia în urma cu 2500…3000 de ani un activ focar de civilizatie.
O civilizatie care a topit, la foc înalt, în creuzetul devenirii ei, pretioasele „graunte de aur“ ale inteligentei stirpelor iberice si celtice, esentele unor culturi avansate.
Aceasta opera sculpturala, sinteza a unor varii culturi ne poarta cu gândul la pertinentele reflectii ale lui Jacques Gemet referitoare la alte spatii planetare: „Amintirea artei sculpturale grecesti ce se pastreaza în faldurile, atitudinile si chipurile unor statui din China si Japonia este una dintre cele mai frumoase dovezi ale unitatii lumii noastre“.
Venus Iberica, regina pamânteana sau zeita, daltuita pentru eternitate în piatra alba de sculptorii maiestri ai regelui Arganthonios, ori poate ai lui Geron si Pheron, vadeste forta de creatie si capacitatea de a zamisli frumosul ale oamenilor din spatiile tartesiene care au faurit cel mai vechi stat al Apusului european.
Ea sustine, implicit, opiniile unor istorici, ca Richard Hennig sau Ivar Lissner, care afirma ca în anii impetuosi ai apogeului sau, Tartesos a reprezentat un pol al civilizatiei atlanto-europene, „cea mai înalta cultura din Occidentul antic“.
Statuia poate fi admirata la Muzeul National de Arheologie din Madrid Spania.
