T’ai Shan, muntele sfant al chinezilor
Formele de relief înalte, cu deosebire masivele muntoase, au jucat un rol specific sacru. Înca din vremurile stravechi, vârfurile lor au fost considerate sacre, caci acolo au aterizat zeii. Principalele mitologii prezinta „zeii” ca venind din ceruri, din apa sau din interiorul Pamântului.
Dintre cele mai cunoscute vârfuri muntoase evocate de traditiile stravechi, amintim: „Muntele Polar” din ezoterismul musulman, „Shambala” din Tibet, „Monsalvat” sau „Sediul Graalului” din Occident, „Olimpul” din Grecia, „Sionul” (facând parte dintr-o grupa de coline numita „Inima Lumii„) la evrei, „Muntele T’ai Shan” la chinezi (considerat ca sediu al nemuritorilor).
UNESCO a inclus muntele T’ai Shan în Lista Patrimoniului Natural si Cultural Mondial în anul 1987, alaturi de templele ce se afla acolo. Muntele T’ai Shan face parte din cei cinci munti considerati sfinti în religia taoista, dar la fel de important si în budism, fiind locul unde capetele încoronate veneau sa aduca jertfa cerului si pamântului.
În istoria Chinei, 72 de suverani ai statului au facut pelerinaje la T’ai Shan, apreciat ca unul dintre cele mai importante centre budiste din China. Se spune ca atunci când un împarat ocupa scaunul Chinei, primul lucru pe care îl facea era sa urce muntele, rugându-se pamântului pentru stramosii lui.
Timp de 3.000 de ani, împarati, poeti si oameni de stiinta au mers în pelerinaj la Muntele T’ai Shan, pentru a se ruga zeilor, lasând în urma lor sute de inscriptii pe table de piatra. Oamenii de stiinta si poetii s-au minunat de maretia muntelui si au compus poeme si proze în onoarea sa, unii le-au înscris chiar pe munte. Se spune ca exista peste 2.000 de inscriptii în stânca si pe table de piatra care atesta vizitele împaratilor si oamenilor de stiinta. Scrierile împaratului Li Longji de peste 1300 ani, din perioada dinastiei Tang, au fost realizate chiar pe peretii unui versant abrupt, la o înaltime de 13 m de sol.
Asezare si încarcatura istorica
Veneratul munte T’ai Shan strajuieste câmpia inundabila a Fluviului Galben, locul de nastere al civilizatiei chineze. În zorii istoriei Imperiului Chinez, muntele era frontiera dintre cunoscut si necunoscut, dintre lumea darilor, a lucrarilor de îndiguire, a muncii si a mortii si lumea salbatica a Shantung-ului, aflat mai la est. În Shantung traiau magicieni care cercetau secretul vietii vesnice si obisnuiau sa viziteze salasurile nemuritorilor din insulele Marii de Est.
Populatiile Han din vechime venerau natura, închinându-se la râurile si muntii care se numarau printre numerosii lor zei. T’ai Shan este un loc sacru înca din acele vremuri.
Legendarul împarat Shun este prin traditie autorul marilor sacrificii închinate Cerului si Pamântului la T’ai Shan, cu 2000 de ani înainte de nasterea lui Cristos. Întâiul împarat Ch’in, care a cucerit si unit asa-zisele Regate Razboinice, a venit sa se închine la T’ai Shan în anul 219 î.Hr.
Împaratul Wu Ti a facut pelerinajul la muntele sacru în anul 110 î.Hr., pentru a conduce marile sacrificii din acel an. Patronajul imperial a continuat de-a lungul secolelor: un împarat Sung din secolul al XI-lea a onorat T’ai Shan ca „Egal al cerurilor”, iar împaratul Chien Lung i-a daruit în chip de ofranda o placa magica de jad, în 1736.
Însa muntele T’ai Shan nu a fost niciodata legat în mod oficial de doctrina religioasa a imperiului chinez, confucianismul. El este în fapt cel mai sacru dintre cei cinci munti ai taoismului, credinta magicienilor si a alchimistilor, a marginalizatilor si a rebelilor.
Elementele doctrinei taoiste
Taoismul este în acelasi timp religia cea mai austera si cea mai aplecata spre cele pamântesti. În secolul al VI-lea i.Hr., pamântul populatiilor Han era ravasit de razboaie crâncene. Pacea, spuneau primii taoisti, nu putea fi aflata decât prin abandonarea ambitiilor materiale si întoarcerea spre contemplatie si spre întelesurile adevarate ale lumii interioare si ale celei exterioare. Se spune despre Calea propovaduita de Lao Tzu, parintele taoismului:
„Cei care stiu nu vorbesc, cei care vorbesc nu stiu.”
Conform legendei, Lao Tzu este misticul intemeietor al taoismului si, dupa traditie, autorul textului sacru Tao Te Ching („Calea si puterea ei„).
Istoria a lasat prea putine marturii asupra acestui întelept: se crede ca s-a nascut spre anul 604 î.Hr., ca numele lui adevarat era Li Erh si ca a fost bibliotecar la curtea dinastiei Chou. Învataturile acestui contemporan al lui Confucius vorbesc despre stiinta de a actiona fara efort, prin cunoasterea si urmarea fara împotrivire a cailor naturii. În secolul V, taoismul devenise deja o religie bine închegata, multe dintre aspectele lui fiind împrumutate din budismul Mahayana.
Morala tao era individualista si democratica, fondata pe reîntoarcerea la micile comunitati autonome de oameni liberi, care existasera, credeau taoistii, în epocile mai vechi. Din punctul lor de vedere, conflictele si luptele erau rezultatul incapacitatii oamenilor de a actiona în concordanta cu adevarata natura a realitatii, Tao.
Taoismul pune accent pe aspectele receptiv, pasiv si contemplativ ale naturii umane. În filosofia chineza, aceste aspecte tin de principiul feminin, Yin. Vechii taoisti refuzau sa faca vreo distinctie între nivelele „superioare” si „inferioare” în lumea umana si în cea animala, preferând sa observe si sa caute unitatea si armonia care caracterizeaza esenta tuturor lucrurilor. Ei au devenit astfel maestri ai alchimiei si artelor divinatorii. Cu trecerea timpului, taoismul a ajuns sa fie identificat cu misterioasele credinte populare magice. În mintile celor mai multi oameni panteonul taoist se amesteca într-adevar în chip confuz cu zeii si demonii asociati noii credinte budiste.
Un centru de energie vie
De pe culmea muntelui privelistea este spectaculoasa, ochii putând cuprinde spre nord cursul Fluviului Galben, iar spre sud provincia unde s-a nascut Confucius în anul 551 î.Hr. Împreuna cu discipolul sau Mencius, nascut în aceeasi provincie, Confucius a predat filosofia care avea sa stea la baza guvernarii imperiului chinez timp de doua milenii.
În vârful muntelui pot fi vazute multe monumente care marcheaza vizitele lui Confucius. „Platforma cu vedere asupra regatului Lu” este pe locul din care Confucius a explorat împaratia, iar pe o piatra în pozitie verticala este inscriptionat „Confucius gaseste lumea mica”.
Etica taoista nu era poate de prea mare ajutor în administrarea tarii, însa serviciile maestrilor taoisti erau necesare în îndeplinirea cum se cuvine a riturilor dedicate stramosilor. Feng-Shui, cunoasterea „vântului si a apei”, era ceruta pentru a se gasi locurile cele mai propice de asezare a mormintelor acestora. Taoistii care considerau pamântul drept un organism strabatut de energii vitale, erau cei mai priceputi în astfel de lucruri.
Locurile sfinte ale taoismului erau alese în virtutea lor de centre de energie vitala, iar T’ai Shan, cel mai misterios si mai de seama dintre acestea, atrage spre el puteri nelimitate. Multe alte temple, în care pelerinii se pot ruga pentru fertilitate, noroc în afaceri, viata îndelungata sau cunoasterea viitorului, sunt însirate de-a lungul muntelui. Divinitatile venerate în aceste temple reprezinta toate religiile traditionale din China, pâna la zeul muntelui din timpurile cele mai stravechi. Lucrul acesta nu este pentru taoisti neobisnuit, ci cât se poate de natural. Nu exista nici un raspuns unic la marile întrebari, caci adevarul trebuie cautat în întreaga diversitate a naturii si a experientelor omenesti. Nici un zeu nu poate îndeplini singur toate cererile muritorilor.
Adoratori ai unor zei fara numar
Urcând cele 7000 de trepte ale T’ai Shan-ului, de la orasul T’ai-an pâna la templul Împaratului de Jad de pe culme, vizitatorii întâlnesc pe drumul lor temple, crânguri de chiparosi si pini, cascade si torente.
Vegetatia acopera aproximativ 80% din munte, care cuprinde 989 specii de flori, inclusiv 462 de specii de plante medicinale: troscotul, ginsengul Taishan si gromwell chinezesc, care sunt indigene în regiune.
În munte mai pot fi gasite peste 200 de specii de animale si 122 specii de pasari. Pe munte se gasesc in jur de 110 vestigii istorice si peste 20.000 de copaci seculari. Împaratul Liu Che al dinastiei Han (141-86 î.Hr.) a vizitat Muntele T’ai Shan de zece ori. Se spune ca împaratul a plantat 1.000 de chiparosi la Templul Dai, din care doar cinci au supravietuit pâna astazi. Doi din cei cinci si-au pierdut scoarta, surprinzator însa, unele ramuri înca mai saluta turistii cu frunzele sale verzi.
Descris de catre UNESCO drept o adevarata comoara culturala si istorica de renume mondial, Muntele T’ai Shan reprezinta un loc ideal pentru persoanele care doresc sa învete despre istoria Chinei, în timp ce admira frumoasele peisaje. În anii 1930, un calator occidental relata ca 10.000 de persoane urcau în fiecare zi pe T’ai Shan în perioada pelerinajului anual, din ferbuarie pâna în mai.
La poalele acestui munte se afla Templul Vârfului, închinat zeului muntelui, templu a carui încapere principala, splendid pictata, înfatiseaza o procesiune desfasurata în onoarea acestui zeu. Dupa raspândirea budhismului, în secolul al IV-lea d.Hr., zeul muntelui a ajuns sa fie identificat cu „Judecatorul mortilor” din credinta budista.
Doua din templele strabatute în timpul ascensiunii sunt dedicate unor zeitati feminine: Împarateasa din Vest, Wang Mu Chi si Zeitei Stelei Nordului, Tai Mu. Aceasta din urma are trei ochi, mai multe brate si este probabil originara din India. Palatul ei este considerat Ursa Mare, cea care descrie un etern cerc în jurul Stelei Polare. O alta marturie a puternicei legaturi dintre acest loc sfânt al taoismului si budhism o reprezinta uriasa lespede în care este sapat textul Sutrei Diamantului. Aceasta sutra, cea mai respectata de catre chinezi dintre scrierile sacre budhiste, ne învata ca totul este iluzie.
Ultima etapa a ascensiunii conduce pelerinul într-un urcus abrupt prin Poarta Cereasca de Sud, pâna la templul închinat Fiicei Muntelui, Pi Hsia Yuan Chun, zeita zorilor. Se spune despre ea ca ar fi fost prima stapâna a T’ai Shan-ului. Cel mai important dintre templele de pe culme este dedicat lui Yu Huang. Împaratul de Jad si-a pastrat pâna azi primul loc în panteonul taoist, fiind Stapân al Timpului Prezent.
Astazi, în China comunista, zeii au parasit muntele T’ai Shan. Pelerinii sunt putini. Turistii vin sa viziteze muntele, uimiti de interminabilul urcus, de porti, temple, sculpturi si ziduri, de jadul, bronzul, lemnul, apa si stâncile de aici, de vântul însusi, toate supuse misterioaselor teluri ale oamenilor.
Sfaturi de calatorie
Sunt recomandate excursiile pe muntele T’ai Shan în septembrie-octombrie sau în intervalul aprilie-iunie pentru ca este extrem de rece în lunile de iarna. Vremea pe munte este foarte dinamica, putand fi soare la poalele muntelui, iar mai sus, ploi torentiale.
Trenurile de mare viteza fac legatura între Beijing si Shanghai pâna la Tai ‘an la fiecare doua ore.
Un bilet pentru intrare la T’ai Shan este de 127 yuani (20.36 dolari) începând din 1 februarie pâna în 30 noiembrie. Costul biletului în perioada 1 decembrie- 31 ianuarie este de 110 yuani (17.63 dolari).
Cel mai frecventat traseu din Est este numit „Drumul imperial”, deoarece a fost favorizat în timpul istoriei de împarati. Aproape 7.000 de trepte serpuitoare duc spre vârful muntelui, iar traseul este presarat cu spoturi sacre, sculpturi si inscriptii ale scriitorilor si conducatorilor celebri din China.
De la Poarta Rosie, turistii vor întâlni sit-uri, cum ar fi Poarta de Mijloc a Raiului, Wudaf, 1.600 pasi si peste 300 de stânci inscriptionate.
Se poate efectua un tur cu autobuzul, în schimbul a 30 de yuani (4,80 dolari), cu pornire din satul Tianwaicun si oprire la Poarta de Mijloc a Cerului.
De la Poarta de Mijloc a Cerului se poate urca spre Poarta de Sud a Raiului, localizata în partea de sus a muntelui, cu telecabina, pentru 80 de yuani (12,80 dolari). Dar turistii vor pierde mult din frumusetea drumului parcurs cu piciorul. Mai ales ca de-a lungul rutelor exista o serie de ceainarii, restaurante si magazine ce-si asteapta vizitatorii.
De la Poarta de sud a Raiului, turistii pot urca la Vârful Împaratului de Jad, chiar în vârful muntelui. La sud-est de vârf exista o piatra numita „vârful de unde poate fi vazut soarele”, un loc ideal de unde poate fi privit rasaritul soarelui.
În ultimii ani, guvernul local a introdus o serie de proiecte pentru a îmbunatati propria industrie a turismului. Printre acestea se numara spectacole ale ritualului „Sacrificiilor Fengsha” din Parcul aflat în apropiere.
Surse:
JENNIFER WESTWOOD & COLABORATORII, Locuri misteroase, Editura Schei, Brasov, 1997
