Doctrina lui Zalmoxis, religie sau cult initiatic?
Pentru a stabili doctrina zalmoxiana va trebui sa pornim de la textul lui Herodot. Mai intai: „…getii se stiu face nemuritori. Ei cred ca nu mor, iar cel ce dispare din lumea aceasta se duce la Zalmoxis.”
Zalmoxis ii invata pe oaspetii sai ca nici el si nici urmasii lor nu vor muri, ci vor merge intr-un loc unde vor trai vesnic si vor „avea parte de toate bunatatile.”
De unde aceasta conceptie?
Platon in dialogul sau „Phedon” abordeaza problema sufletului, pe care-l concepe ca o substanta spirituala independenta de trup, simpla ca armonia lirei si, ca atare, nepieritoare.
In „Charmides” vorbeste despre credinta getilor in nemurirea sufletului si invataturile lui Zalmoxis, care il considera pe om ca un intreg indisolubil alcatuit din trup si suflet.
Tot Herodot ne relateaza un ritual propiu al lui Zalmoxis: in al cincilea an este trimis un mesager caruia ii sunt comunicate toate dorintele.
Este evident ca doar sufletul acestuia ajunge la Zalmoxis. Trimiterea solului se face prin aruncarea lui in trei sulite ce erau tinute cu varful in sus (un mormant dacic descoperit la Fantanele pare sa certifice acest obicei).
Doctrina lui Pythagoras si credintele dacilor
Pythagoras a intemeiat la Crotona,in sec V i.Hr., asa-numita „scoala italica”.
Aceasta era mai mult o confrerie, decat o scoala filosofica, o asociatie cu scop mistico-religios, etico-moral si politic ce a servit unei elite intelectuale a vremii.
Doctrina pythagoreica este puternic influentata de orfism, concepand sufletul ca o entitate spirituala independenta de trup si nemuritoare.
Moartea nu constituie decat un prilej de „eliberare” urmata de o serie infinita de incarnatii ulterioare. Cu fiecare noua intrupare, sufletele isi aleg singure felul de viata.
Pentru obtinerea nemuririi era nevoie de anumite rituri de tip initiatic. Doctrina era secreta si se transmitea prin prestare de juramant. In rit intrau exercitii de pietate, lecturi de carti sfinte, o multime de interdictii (de a nu manca animale vanate, a nu purta haine de lana, a nu rupe paine etc.).
Banchetul urma unui sir de rituri ascetice cu rol important in pregatirea vietii de dincolo. Pythagoras era considerat unul dintre barbatii divini ce se situeaza intre zei si oameni.
In pythagoreism isi fac loc si speculatiile intelectuale.
Numerele sunt, dupa parerea lor, elemente primordiale in natura, substanta lucrurilor.
Astfel 1 insemna inceputul tuturor lucrurilor, 2 reprezenta pe plan cosmic cercul, 5 era simbolul casatoriei, iar 7 al Soarelui. Esentialul in doctrina ramane ,insa, nadejdea nemuririi ,castigata cu pretul unei initieri realizata din vreme.Este aceeasi esenta ca si in cazul doctrinei zalmoxiene.
Grecii au fost frapati de similitudinea dintre Pythagoras si Zalmoxis si de aceea au creat legenda cu sclavia acestuia din urma in Samos.
Analogiile dintre cele doua doctrine sunt evidente, incepand de la celebrele ospete rituale si pana la retregerea lui Zalmoxis intr-o ascunzatoare subterana. De fapt aceasta retragere a fost folosita de foarte multi reformatori de religii.
Ocultatia, adica retragerea pentru o vreme si apoi epifania, reaparitia este un scenariu mitico-religios destul de frecvent in toate religiile lumii.
Strabon ne spune ca Zalmoxis s-ar fi retras intr-o pestera, dintr-un munte ce a fost socotit sfant, numit Kogaionon, ca si raul ce curge pe langa el. De fapt, geograful il considera pe acesta un intermediar intre zei si conducatorii dacilor („se intalnea rar cu cei din afara cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia”).
Tot el ne mai spune ca Zalmoxis „s-ar fi bucurat de o mare trecere la conducatori si la popor, intrucat, intemeiat pe semnele ceresti, el facea prorociri.”
Zeii dacilor si cultul lui Zalmoxis
Trebuie spus ca marea masa a geto-dacilor a ramas la vechile credinte.
Herodot spune clar „unii dintre ei socotesc ca acesta (Zalmoxis) este Nebeleizis. Altii si-au pastrat vechea credinta in Marele Zeu, al carui preot a fost si Zalmoxis”.
Cultul zalmoxian nu poate fi socotit drept religie a geto-dacilor, ci, probabil, doar a aristocratiei si a preotimii.
Fara indoiala ca noul cult al lui Zalmoxis aparut candva, intre secolele VII si VI i.Hr., in acelasi timp cu cele grecesti de acelasi tip, a avut o mare importanta, dar el nu a inlocuit vechile credinte si divinitati, cu toate reformele pe care le-a adus.
Ciudat este ca acest cult nu se va mai regasi dupa cucerirea romana. El dispare. Raman in schimb divinitatile principale geto-dace: Marele Zeu si Marea Zeita.
Doctrina lui Zalmoxis a fost de fapt un cult initiatic, cu adepti in randul „elitelor” geto-dace. Probabil cei care doreau sa schimbe traditiile acestor triburi de origine tracica si sa adopte un nou tip de religie si alt mod de existenta.
Zalmoxis, cum am mai spus, a fost un personaj istoric, un profet al timpului sau. Ideile sale au inspirat, probabil, o gama intreaga de filosofi, ulterior.
