Cultul Cavalerilor Danubieni a fost o religie pagâna care a existat pâna la aparitia si instaurarea crestinismului în spatiul etno-genetic românesc.
„De la cultul Cavalerilor Danubieni au parvenit pâna în zilele noastre doar o serie de sculpturi enigmatice, singurele documente ce le atesta existenta. (…) De la aceasta religie misterioasa ne-au parvenit putine informatii si marturii materiale. Stim doar ca a aparut în secolul I î.Hr., în lumea tracilor elenizati de la sud de muntii Balcani, aflati sub dominatia romanilor, reprezentând, probabil, un simbol al rezistentei fata de zeitatile cuceritoare pe care le impuneau celor învinsi“, arata istoricul Paul Stefanescu. Cu toate acestea, cultul a fost studiat de o serie de istorici.
Dezvoltarea cultului Cultul Cavalerilor Danubieni a atins apogeul în secolele II-III. „În secolele III-IV s-a generalizat cultul unui zeu suprem, la origine traco-dac, care, prin sincretism a adoptat o serie de trasaturi apartinând unor zeitati greco-orientale si traco-frigiene. Este vorba de un zeu luptator, reprezentat calare, având însemnele stindardului dac, elementele cosmosului si balaurul ce simboliza fortele raului. Era un zeu suprem al agriculturii si al pastorilor razboinici, reprezentând binele care învinge raul. Acest zeu a aparut în perioada sec. I î.Hr. – III d.Hr si s-a numit „Cavalerul Trac“, cultul sau atingând apogeul în sec. II-III, când apare deseori dublat simetric“, arata istoricul Paul Stefanescu.
O religie tainica
Conform unor istorici, zeul calare simboliza calaretii getului Burebista si ai marelui preot Deceneu, ce arborau stindardul cap-de-lup al zeului Zamolxis, simbol al libertatii si vitejiei razboincilor, iar calul era un simbol solar, simbol al imortalitatii.
„Cultul a cunoscut treptat o extindere tot mai mare, cuprinzând provincia Tracia, sud-estul Macedoniei si, în secolele II-III, Moesiile si Dacia. (…) Cunoasterea acestui cult se rezuma în prezent la studierea si interpretarea a circa 226 de reprezentari ale zeilor întruchipati pe tablitele de piatra (114), de metal (95), de teracota (4) si pietre gravate (13). Nu s-a pastrat niciun fel de mentiune literara în privinta cultului si niciun fel de inscriptie care sa-i mentioneze numele. În sapte cazuri se întâlnesc pe reliefuri dedicate acestor zei scurte inscriptii prezentate sub forma unor criptograme executate cu caractere grecesti, texte devenite prin deteriorare, complet indescifrabile. Din cele de mai sus rezulta, în primul rând, ca era cu totul interzis adeptilor de a se vorbi despre ceremonialul religios, despre modul lui de desfasurare si mai ales despre învataturile date de preoti adeptilor. În al doilea rând era vorba de o religie tainica, complet deosebita de celelalte existente, nefiind îngaduita adeptilor rostirea în public sau, cu atât mai mult, scrierea numelor zeilor adorati“, mentioneaza Paul Steafanescu, în lucrarea „Enigme ale istoriei române“.
Cele mai vechi tablite ale cultului
Monumentele cultului Cavalerilor Danubieni se împart în trei categorii, în functie de reprezentarile care apar în acestea: cu un singur cavaler si o mare zeita, cu o mare zeita alaturi de doi cavaleri ai scena banchetului sacru oferit celor trei zei.
„Tablitele Cavalerilor Danubieni, care au cea mai mare vechime, reprezinta o Mare Zeita ce primeste un Zeu cavaler, care calca cu copitele calului un dusman învins. Dupa aceea, în jurul Marii Zeite apar doi Cavaleri identici, care trec peste corpurile dusmanilor. Aceasta formeaza scena centrala a cultului. În jurul scenei, pe zone orizontale, sunt diferite simboluri de cult: berbecul, taurul, cocosul, pestele, sarpele, leul, corbul si vulturul. Apar si divinitatile solare asociate religiei: Soarele, Luna, Luceferii etc. Sunt reprezentate, de asemenea, scene de sacrificiu apartinând cultului, precum si banchetul ce se acorda în final în cinstea celor initiati“.
Cine erau cele trei zeitati
„Cele trei divintati – doi Cavaleri si o mare Zeita – constituiau, fara îndoiala, o triada, careia i se atribuiau puteri supranaturale în cele trei lumi: pamânteana, cereasca (solara) si cea infernala (htonica)“, mentioneaza Paul Stefanescu. 
Cum a disparut cultul Cavalerilor Danubieni
Cultul a disparut ca urmare a dezvoltarii crestinismului. „Cultul Cavalerilor Danubieni s-a stins treptat sub forma sa initiala, o data cu ofensiva crestinismului asupra religiilor pagâne. Disparitia lui treptata a fost o consecinta directa a crizei care a cuprins Imperiul Roman în perioada anarhiei militare (235-285). În anul 271, Imperiul Roman pierde Dacia, leaganul în care a aparut si s-a dezvoltat acest cult. Au urmat invaziile barbare începând cu secolul al II-lea, care au distrus marile centre civile si militare de pe malul drept al Dunarii si Tisei, unde culturile cunoscusera o mare dezvoltare“, sustine acelasi autor.
sursa: adev.ro
