Pe 16 martie 1967, capitanul Robert Salas era comandant adjunct al unei echipe de lansare a rachetelor balistice intercontinentale Minuteman, la baza Malmstrom (Montana). în acea noapte era de garda în punctul de comanda, aflat la douazeci de metri sub pamânt.
La câteva ore dupa miezul noptii, un soldat de paza de la suprafata a zarit, pe un cer senin, o „stea”, apoi înca una, zburând în zigzag deasupra capului sau. Si-a chemat seful. Ambii au decis sa-l sune pe locotenentul Robert Salas la centrul de control al lansarilor. Acesta le-a spus doar sa urmareasca luminile, mai ales daca s-ar apropia.
Doar dupa câteva minute, Salas a primit un nou telefon. Militarul tipa ca un OZN rosu, stralucitor, pluteste în fata portii. Salas si-a trezit imediat comandantul – locotenentul Fred Meiwald. Pe când îi povestea ce se întâmpla, pe panoul de comanda s-a aprins semnalul „no-go” (lansare imposibila) pentru una dintre rachete. Apoi, dupa numai câteva secunde, s-au dezactivat una dupa alta înca câteva rachete.
Seful de atunci al lui Salas, colonelul Frederick Meiwald, a confirmat incidentul, printr-o conversatie înregistrata de Hastings în 2011. Desi, atunci când a început alerta de scoatere din functie a rachetelor, Meiwald era într-o pauza de odihna în capsula de lansare, odata trezit de Salas, el a asistat la cele mai multe, daca nu chiar la toate disfunctionalitatile semnalate.
Meiwald a confirmat, de asemenea, ca Salas trimisese imediat o echipa de alerta de securitate, iar acei oameni au vazut, în apropierea silozului de rachete, „un obiect zburator luminos plutind aproape de sol”, care s- a deplasat imediat la centrul de control al lansarilor Oscar. Un om a fost atât de socat de cele vazute, încât a trebuit sa fie transportat la spitalul bazei, înainte de a-si finaliza tura.
Meiwald a precizat ca, la opt zile dupa incidentul de la Echo, OZN-urile au fost prezente si au scos temporar din uz si rachetele de la centrul Oscar.
Un alt martor la incidentul din 16 martie 1967, de la baza Air Force Malmstrom, care a avut în acest sens o conversatie înregistrata pe banda cu Robert Hastings, a fost colonelul Walter Figel, acum pensionar, care pe atunci era comandant adjunct la centrul Echo de lansare a rachetelor. Acesta i-a declarat ca a primit într-adevar un apel radio de la un agent de securitate de la unul dintre silozurile de rachete Echo.
Acesta i-a spus ca „un obiect mare, rotund”, pluteste „direct deasupra locului”. Figel a confirmat ca, în urma acestui telefon, el a trimis doua echipe de „alerta de securitate” sa investigheze ce se întâmpla si cel putin una dintre acestea a confirmat ca a vazut ca obiectul semnalat plutea deasupra silozului de rachete. Colonelul Figel mai facuse declaratii aproape identice, cu mult timp înainte, si într-o alta conversatie, înregistrata prin telefon, cu Robert Salas.
In curând s-a aflat ca nu departe, la un alt siloz cu rachete, într-un mod similar, au fost dezactivate zece sau mai multe rachete. Oficialitatile militare nu erau mai putin socate de cele întâmplate. Ulterior li s-a spus ca nu a fost vorba de niciun fel de exercitiu, dar ca este strict interzis sa discute cu oricine despre incident. Nu le era permis sa vorbeasca nici macar între ei.
Exista în SUA si alti veterani Air Force care au acceptat sa faca declaratii înregistrate pe banda privind implicarea unui OZN în incidentul de la centrul Echo. Declaratii concordante a facut si Robert Kaminski, inginer de la Boeing Corporation, care primise atunci sarcina sa determine de ce s- au „defectat” rachetele. El scria, în 1997, cercetatorului Jim Klotz:
„Nu au existat deranjamente semnificative, date tehnice sau constatari care ar putea explica faptul ca zece rachete au emis un semnal de alerta de scoatere din functiune. Cu alte cuvinte, nu a existat nicio constatare tehnica prin care s-ar putea explica evenimentul. […] între timp, am fost contactat de Don Peterson, reprezentantul nostru la 00 AM A [centrul tehnic], care mi-a spus ca incidentul a fost raportat ca fiind un eveniment OZN, întrucât un OZN a fost vazut de unii militari deasupra Facilitatii de Control al Lansarilor, concomitent cu deconectarea de la centrul Echo.”
De fapt, precizeaza Hastings, obiectul mare si rotund, reperat de catre paznicii rachetelor si raportat locotenentului Walter Figel, a fost vazut plutind deasupra unuia dintre silozurile de rachete Echo si nu deasupra controlului lansarilor. Cu toate acestea, marturia revelatoare a inginerului Kaminski confirma, în esenta, declaratiile lui Figel privind prezenta unui OZN în timpul incidentului.
In înregistrarea pe banda a relatarii, Figel i-a spus lui Hastings, între altele, ca la întoarcerea la baza Malmstrom, capitanul Eric Carlson a fost interogat privitor la incident, dupa care i s-a atras atentia sa nu mai discute cu nimeni cele întâmplate.
Acest fapt era cunoscut mai de mult si l-a determinat, cu ani în urma, pe James Carlson, fiul lui Eric Carlson, sa atace vehement întreaga istorie, aparent pentru a -si feri tatal de discreditarea produsa de implicarea într-o asemenea poveste. El a spus ca Salas este un mincinos si ca nu a existat niciun incident OZN. Acest fapt a dat nastere unei polemici care s-a prelungit ani buni.
Recentele înregistrari, pe care Hastings le-a postat pe paginile sale internet, la dispozitia tuturor celor interesati, încearca sa faca lumina si în aceasta controversa. între altele, pe banda se poate auzi ca Figel recunoaste ca initial era sceptic în privinta raportului OZN primit de la garda de securitate, considerând ca cele relatate de paza ar putea fi o gluma, dar a fost obligat sa accepte situatia datorita tonului foarte serios al militarilor.
Când un extras din transcrierea acestei conversasii a fost postat, în 2008, pe internet, James Carlson si-a exprimat îndoiala fata de acuratetea ei. Când Hastings a postat si înregistrarea efectiva, Carlson a sustinut ca aceasta a fost falsificata. Totusi el si sustinatorii sai nu au raspuns la invitatia de a verifica banda cu o echipa de experti audio, pentru a se convinge ca aceasta este curata si nealterata, deoarece operatia ar fi implicat niste cheltuieli din partea lor…
Pe site-ul lui Hastings este postat si un raport Air Force de trei pagini, privind activitatea OZN la silozurile de rachete „Minuteman”, de la baza militara F.E.Warren, între 31 iulie si 2 august 1965. Ofiterul de lansare în retragere John F. „Jay” Earnshaw a fost implicat în evenimentele de pe 1 august si, se pare, ca si în altele, cu date calendaristice necunoscute, la mijlocul anilor ’60. El i-a declarat lui Hastings:
„Eram capitan, comandantul unui echipe de rachetisti, dupa ce, mai înainte, fusesem si comandant adjunct, în primul rând la sectorul Echo Flight. Au existat si acolo aparitii [OZN]. Au fost cazuri în care fortele de securitate aflate la suprafata raportau lucruri ciudate, lumini pe cer. Fiind comandant de rachete, am ordonat ca oamenii de la securitate sa ne telefoneze, jos în capsula, raportând îndata ca acolo sus se întâmpla ceva neobisnuit.”
„Informatiile pe care le-am obtinut cu privire la OZN-uri au fost ca niciunul dintre ele nu a venit în interiorul zonei îngradite [în jurul centrului de lansare a facilitatii Echo] si niciunul dintre ele nu a aterizat în zona din afara gardului.
Dupa cum a raportat operatorul de securitate de serviciu, luminile vazute din zona Echo Flight s-ar fi deplasat de la nord-vest la sud-est. Toate au fost doar niste lumini aeriene ciudate, fara niciun zgomot, asezându-se unul deasupra celuilalt si disparând apoi pur si simplu.”
Hastings l-a întrebat pe Earnshaw daca îsi aminteste de vreo descriere specifica a luminilor aeriene. El a spus:
„Oamenii din personalul de securitate le-au descris ca alungite, ceea ce, dintr-o perspectiva corecta, ar putea însemna ca aveau forma de disc. Nu au fost raportate marcaje sau lumini de navigatie.
Daca a fost mentionata o culoare, ea continea nuante rosii sau portocalii. S-a spus ca obiectele erau «sus» sau «în aer», dar nu-mi amintesc sa fi fost mentionata vreo altitudine, ori estimari de încredere ale distantei, altele decât «aproape».”
Earnshaw a adaugat:
„Am auzit ca [Biroul de Investigatii Speciale Air Force] a interogat oamenii. Biroul a fost acuzat ca face tot ce doreau comandantii superiori.”
Numarul de apeluri primite de la politia de securitate a sectorului Echo nu a fost mare. Earnshaw credea ca la un moment dat ele au fost si descurajate de conducerea superioara. A existat o presiune si din partea proiectului Blue Book, pentru a tine ascunse aceste aparitii, în timp ce publicului i se spunea ca nu era de fapt nimic [cu OZN-urile]. Ofiterii de lansare a rachetelor au discutat incidentele între ei, dar cele întâmplate nu au fost niciodata recunoscute oficial.
Earnshaw a adaugat apoi cu fermitate:
„Avem în schimb rapoarte de la oamenii nostri de securitate ca au existat obiecte pe cer, doar plutind acolo, stivuite una peste alta. Rusii sigur nu au avut capacitatea sa faca asa ceva! Deci, ramâne o singura posibilitate. Eu sunt unul dintre cei care cred ca nu suntem singuri în Univers si, ei bine, cred ca cineva a fost interesat de ceea ce faceam la silozurile noastre [de rachete nucleare].
Eu nu am fost unul dintre martorii la aceste evenimente pentru ca am fost în subteran, în capsula, dar informatiile mele, la mâna a doua, de la oamenii de securitate aflati afara, ma asigura ca obiectele au fost cu adevarat acolo.”
sursa: Emil Strainu si Dan Farcas – „OZN – extraterestrii pregatesc invazia”.
