Legendele si misterele colinei Glastonbury

Dominând testurile netede ale Somerset-ului, colina Glastonbury, strajuita de o turla ruinata de biserica, joaca rol de simbol inconfundabil al unuia din locurile cele mai misterioase din Anglia. Glastonbury, locul unde s-a înaltat una din cele mai vechi constructii crestine din tara, este un spatiu impregnat de legende, istorii cavaleresti si mituri.

Legendele colinei Glastonbury spun ca aici ar fi poposit Iosif din Arimateea atunci când a pus piciorul pe pamântul Angliei, aducând cu sine Sfântul Graal, tot aici presupunându-se a fi si mormântul regelui Arthur si al reginei sale Guinevere. Animatul orasel de provincie, primeste tot soiul de vizitatori: calatorii romantici sunt atrasi de legendele regelui Arthur, pelerinii de vechea mostenire crestina, misticii de Sfantul Graal, iar astrologii sunt ispititi de posibilitatea ca ar exista ascuns în configuratia locurilor, un zodiac natural.

Ramasite istorice

În vremea în care primii crestini s-au aciuat în Glastonbury, colina era ca o insula înconjurata de mlastini si ape iesite din matca. Aceasta ar fi fost în jurul lui 705 d.Hr., când regele Ine a ctitorit aici o manastire, care avea sa devina în secolul X o abatie benedictina.

Sapaturile arheologice au scos la iveala urme ale unor constructii mai vechi de pamânt întarit cu nuiele, însa de-a lungul secolelor aveau sa fie ridicate un mare numar de edificii de piatra, din care astazi nu mai sunt vizibile decât fundatiile sau baza zidurilor. Resturi mai substantiale sunt cele ramase din biserica principala a abatiei, construita în secolele XIII-XIV.

Asa-zisa Capela a Doamnnei (Lady Chapel) este o parte a abatiei datând din secolul XII. Aceasta este înaltata pe locul unei alte biserici mistuite de flacari în 1184. Aceasta era chiar „Biserica Veche”, întemeiata de Iosif din Arimateea, acel bogat comerciant de cositor, care înfasurase trupul lui Iisus si îl depusese în Mormânt.

O legenda povesteste ca Iosif avea mai tarziu sa calatoreasca în Glastonbury, unde s-a stabilit, ridicând si o biserica.

O alta legenda spune cum Iosif, calatorind pe mare, a acostat la Wearyall Hill si cum, pe tarm, sprijinit în toiag, a început sa se roage. Toiagului i-au crescut radacini, transformându-se în macesul de la Glastonbury, care înfloreste si astazi de Paste si de Craciun în incinta abatiei si în fata bisericii St. John.

A fost regele Arthur îngropat aici?

Misterul cel mai însemnat al acestor locuri este cu siguranta legat de inhumarea regelui Arthur pe pamântul abatiei. Desi calugarii pretindeau a fi descoperit în 1190 ramasitele regelui si ale sotiei lui, Guinevere, incertitudinile continua sa planeze asupra povestii, mai ales ca probe recente ar sugera ca mormântul regelui s-ar afla la Bridgend, în sudul Tarii Galilor.

Dupa ultima lui batalie de la Camlann, al carei loc de desfasurare nu a fost înca identificat, regele, ranit de moarte, a fost dus pe insula Avalon. Aici, el i-a poruncit lui Sir Bedivere sa-i arunce mareata spada, Excalibur, iar când cavalerul a aruncat-o deasupra unui lac, o mâna s-ar fi ivit din acele ape, prinzând-o. Ipoteza este ca aceast? stranie întâmplare s-ar fi petrecut în zona unui iaz, astazi secat, de la Pomparles Bridge, lânga Glastonbury.

Mormântul din incinta abatiei a fost descoperit dupa ce secretul înhumarii de aici a lui Arthur i-a fost dezvaluit regelui Henric al II-lea de un bard galez. Regele i-a facut cunoscut acest fapt abatelui de la Glastonbury si în cele din urma, odata cu refacerea abatiei dupa incendiul din 1184, calugarii au sapat în cautarea mormântului.

La o adâncime de aproximativ 2m au gasit o lespede de piatra si o cruce din plumb cu inscriptia „hic jacet sepultus inclitus rex arturius in insula avalonia” („Aici zace spre odihna vestitul rege Arthur în insula Avalon„).

La înca 2,7m sub lespede se afla un sicriu facut dintr-un trunchi de copac scobit pe dinauntru, continând osemintele unui barbat de 2m si 40 cm, cu craniul spart, dar si niste oase mai mici cu resturi de par blond alaturi. Acestea s-au presupus a fi ramasitele reginei Guinevere. Un arheolog englez, dr. Ralegh Radford, a confirmat în 1962 ca acela era un loc de înhumare, dar ca nu se putea afirma cu certitudine cui apartinea mormântul.

Locul din incinta abatiei, marcat astazi drept Mormântul lui Arthur, este în realitate locul în care oasele au fost reînhumate în 1278, sub o piatra tombala din marmura neagra, în fata altarului principal. Mormântul originar nu este marcat, dar se gaseste la aproximativ 15m de intrarea sudica în Capela Doamnei.

Legendele colinei Glastonbury

Regele Arthur era legat de istoria colinei Glastonbury printr-o poveste mai veche, înainte de descoperirea asa-zisului sau mormânt.

Melwas, regele din Somerset, a rapit-o pe Guinevere, tinând-o prizoniera la Glastonbury. Arthur, însotit de un pâlc de cavaleri, a plecat sa-si elibereze sotia, închisa într-un loc fortificat, despre care se presupune a fi chiar pe colina, însa abatele a pus la cale o întelegere înainte ca lupta dintre cei doi regi sa fi început.

În timpul sapaturilor din anii ’60 ai acestui secol, pe culmea de 150m înaltime a colinei au fost descoperite urme ale unor constructii din lemn, fara a se putea stabili daca era vorba de salasul regelui Melwas sau doar de o asezare monahala.

Fostii locuitori par sa fi dus aici o viata confortabila, dupa urmele unor camine lucrate în metal, ale unor oase de animale ramase de la ospetele cu fripturi de vita, oaie si porc, plus piese de ceramica ce sugerau ca s-ar fi baut vinuri din regiunile mediteraneene.

În vremurile medievale, calugarii de la Glastonbury au cladit pe vârful colinei o biserica, închinând-o Arhanghelului Mihail, însa biserica s-a darâmat în timpul unui cutremur. Turla care a rezistat pâna astazi pe colina, este tot ceea ce a mai ramas dintr-o alta biserica ridicata pe locul celei dintâi.

Este posibil ca intentia calugarilor fusese sa sfinteasca vechea colina pagâna. Legenda spune ca ea era poarta de intrare în Annwn, un tarâm ascuns al lumii subpamântene, al carui stapânitor era Gwyn ap Nudd, crai al zânelor. În secolul al VI-lea, când Sf. Collen l-a vizitat pe Gwyn pe colina, el a trebuit sa acceada printr-o intrare secreta spre interiorul palatului acestuia. Încercat de viziuni si ispite, Sf Collen a stropit în jur cu apa sfintita, palatul disparând în cele din urma, iar sfântul s-a trezit singur pe colina pustie.

Zodiacul din Glastonbury

Sculptorita engleza Katharine Maltwood a stârnit în 1929 un val de controverse prin publicarea cartii Templul stelar de la Glastonbury. Ea pretindea ca a descoperit un grup de figuri uriase în configuratia unui teren din regiunea Somerset, la sud de Glastonbury dupa ce a studiat o editie din cartea „Înalta istorie a Sfântului Graal”, scrisa în jurul anului 1200 de un calugar.

Aceste figuri sunt „desenate” de râuri, poteci, dealuri, canale etc., reprezentând, în opinia cercetatoarei, cele douasprezece zodii, efigiile fiind înscrise într-un cerc cu diametrul de 16 kilometri. Simbolistica acestui presupus zodiac a fost studiata, completata cu detalii de numerosi adepti ai acestuia. Mai mult chiar, Katharine Maltwood a reusit sa descopere anumite relatii între simbolistica acestor figuri gigantice si legendele Sfântului Graal si ale regelui Arthur.

Zodiacul din Glastonbury, este la fel de batrân ca dealurile care îi servesc drept efigii, sau râurile care îl contureaza. Oamenii timpurilor stravechi au completat modelul astrologic ascuns în cofiguratia locurilor cu drumuri, canale si valuri de pamânt. Acest Templu Stelar reprezinta o sinteza între traditia astrologica, legendele despre Arthur si filozofia New Age. Întelegerea semnificatiei sale cere o rabdare si o putere de imaginatie deosebite, el fiind bazat în mare parte pe asociatii între nume de locuri si legende, mai curând decât pe date istorice.

Însa, figura zodiacala de la Glastonbury prezinta si unele particularitati. În primul rând, este de remarcat absenta semnului Balantei. Aceasta absenta, oarecum anormala în ciclul zodiacal, se datoreaza faptului ca Balanta nu a fost întotdeauna un semn zodiacal, ea fiind la origine un simbol polar, numele ei fiind atribuit fie constelatiei Ursa Mare, fie complexului format din Ursa Mare si Ursa Mica. Din aceasta cauza, trebuie sa admitem ca efigiile de la Glastonbury, în centrul carora Polul este reprezentat sub forma unui cap de sarpe ce ne trimite cu gândul la Dragonul Celest, este anterioara perioadei în care Balanta a intrat în zodiac.

Atât securea dubla cât si simbolismul dublu a lui Ianus, au aceeasi forma cu Balanta, care în zodiacul de la Glastonbury semnifica ideea de Pol sau Centru. Arthur este Sagetator, regina Guinevere e Fecioara, vrajtorul Merlin e Capricorn, iar Sir Lancelot e Leu.

Glastonbury este plasat în semnul Varsatorului. Semnificatia Varsatorului beneficiaza de o imagistica oarecum suprinzatoare, fiind reprezentat printr-o pasare în care putem recunoaste mistica Pasare Phoenix si ideile de regenerare si viata vesnica.

Urmând traditia araba, pasarea Phoenix nu se aseaza niciodata pe pamânt în nici un alt loc afara de muntele polar, iar muntele polar, în traditia mentionata, este locul unde se afla Columna Cerului sau Axis Mundi/ Axa Lumii, pe care autorii antici greci si romani o numeau Polus Geticus. Fântâna Potirului se afla în ciocul pasarii, colina este capul, iar abatia este castelul Graalului.

În acelasi zodiac despre care vorbim, mai apare o pasare, anume o lebada clocind Oul Lumii, a carei aripa corespunde stelelor din Ursa Mare, astfel simbolismul sau fiind mai degraba polar decât zodiacal.

Englezoaica Mary Caine, profesor de litere, este o pioniera a studiilor despre Zodiacul din Glastonbury. Ea este membra a Ordinului Londonez al Druizilor, contribuind la îmbogatirea simbolismului acestui zodiac cu o multime de noi detalii. Chiar a relizat si o filmare din aer a acestuia. Principalul sau aport la cunoasterea Zodiacului a fost descoperirea în semnul Gemenilor de la Dundon Hill Camp, la jumatatea distantei dintre orasele Glastonbury si Somerton, a unei imagini a chipului cristic. Mary Cane a extins studiul unor astfel de figuri, reusind sa descopere un zodiac similar in jurul localitatii Kingston-on-Thames din Surrey, Anglia.

Daca este adevarat ca Glastonbury si regiunile învecinate au constituit într-un trecut îndepartat un colosal templu solar delimitat de traseul pe sol al unor efigii gigantice reprezentând bolta cereasca reflectata pe suprafata Pamântului, atunci ruta efigiilor releva faptul ca amplasamentul nu a fost ales întâmplator, ci în virtutea unei anumite ”predestinari”. Or, aceasta implica stapânirea unei cunoasteri tainice, mostenita de calugarii de la Glastonbury de la înaintasii lor, druizii celti, primita la randul lor de la civilizatori îndepartati, pelasgii, cunoscuti sub numele de Tuatha de Danaan în legendele celtice.

Într-un alt scenariu am putea vedea in ansamblul figurii de la Glastonbury ca într-o anumita masura poate fi prototipul „Mesei Rotunde” a cavalerilor Graalului, ea reunind în jurul sau 12 personaje asemenea Zodiacului. Întotdeauna sunt binevenite mai multe ipoteze, pentru a nu cadea în ispita de a vedea în aceste personaje doar niste constelatii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât efigiile de la Glastonbury ne releva în mod enigmatic si încifrat o poveste a unui alt tinut, a Pamântului Soarelui, a ”Tarii Sfinte” – denumiri aplicate Centrului Spiritual Suprem.

Se pare ca Templierii au avut un rol însemnat în pastrarea efigiilor de la Glastonbury, fapt ce coincide într-o oarecare masura cu titulatura lor de „pazitori ai Tarii Sfinte”.

În acest sens, coincidenta, sau nu, aproape întotdeauna asezarile monastice ale templierilor se afla în proximitatea unor monumente megalitice sau a unor vestigii preistorice. Urmarind în detaliu legendele Graalului devine evident ca între aceste efigii si titlurile de „Pazitori ai Sfântului Graal” si „Pazitori ai Tarii Sfinte” detinute de templieri, exista o corespondenta ce nu poate fi trecuta cu vederea, mai ales ca templierii erau un ordin monastic si initiatic.

Iisus, una dintre legendele colinei Glastonbury

Biblia vorbeste despre Mîntuitor pe cînd era copil de 12 ani, apoi adult la 30 de ani, fara sa se mentioneze unde a fost si ce a facut în cei 18 ani de viata. Biblia relateaza faptele Lui si îndemnurile pe care ni le-a transmis, însa referitor la viata lui personala, amanuntele sunt putine. Astfel s-au lansat teorii conform carora Iisus ar fi trait printre iudei, esenieni, tibetani, britanici, amerindieni sau daci.

Unele legendele arthuriene îl dau pe Iisus copil drept calator, împreuna cu Iosif, în Britania, unde   s-ar fi stabilit la Priddy, iar mai apoi si-ar fi construit primul bordei din nuiele la Glastonbury. Poetul William Blake s-a inspirat din aceasta legenda, scriind poemul „And Did Those Feet in Ancient Time„.

Unele variante ale legendei spun ca Iosif, care nu a fost tatal Mîntuitorului, ci unchiul lui (Iosif din Arimateea, un negustor bogat, comerciant de cositor, cu o flota mare de nave care a facut comert pentru romani, între Anglia si Marea Mediterana) i-ar fi luat cu el pe Iisus si Maria in Britania. Gordon Strachan (2009) crede ca tânarul Iisus ar fi ajuns în insula pentru a studia cu preotii druizi.

Legendele colinei Glastonbury mai spun ca ruinele abatiei Glastonbury reprezinta pentru multi crestini locul cel mai sfânt din Insulele Britanice. Asta deoarece, conform sfântului Gides care a murit în Bretania în anul 570 si care este considerat unul din primii istorici englezi, Iisus ar fi venit sa „mediteze” însotit de Iosif din Arimateea, la abatia din Glastonbury în anul 27 al erei noastre, sub domnia lui Tiberiu. Dovada ca abatia exista în secolul VI, o face Sf. Augustin care o descrie pe larg într-una din scrisorile sale adresate Papei Gregorie.

Fântâna potirului

La poalele colinei se afla un put vechi, ale carui ape tâsnesc cu un zgomot care se asemuieste batailor inimii, apa având o culoare rosiatica din cauza oxidului de fier.

Din acest motiv putul a fost botezat si Izvorul Sângelui. Dar cel mai cunosut nume al sau este Fântâna Potirului, deoarece traditia spune ca Graalul a fost ascuns chiar aici. Graalul, acest vas legendar, este chiar potirul din care a baut la Cina cea de Taina Iisus. Se spune ca Graalul a fost adus în Anglia de Iosif din Arimateea. Legendele spun ca potirul avea puteri miraculoase, motiv pentru care cavalerii Mesei Rotunde ai regelui Arthur îl cautau asiduu.

Legendele colinei Glastonbury au poate prea putine baze reale, dar au reusit sa confere regiunii o atmosfera de mister, pe care nu multe locuri o au. Cronicarul William de Malmesbury scria în secolul XII despre Glastonbury ca:

„O mireasma de sfintenie cereasca razbate din însasi temeliile ei, raspândindu-se asupra întregului tinut”.

În ciuda modificarilor ulterioare si a dezvoltarii epocii moderne, Glastonbury, ramâne înca „un salas ceresc coborât pe pamânt„.

Surse