Femeia cu gura taiata – Kuchisake-onna
Kuchisake-onna (sau legenda „femeii cu gura taiata”) este originara din Japonia, însa legenda este extrem de populara si în China si Coreea.
Conform acestui mit, a existat cândva o femeie extrem de frumoasa care s-a casatorit cu un mare samurai. Suspectând ca femeia îi este infidela, samuraiul a pedepsit-o crestandu-i cu sabia fata dintr-un capat pâna în celalalt, dupa care i-a spus: „Acum cine o sa mai creada ca esti frumoasa”?
Mitul Kuchisake-onna a luat nastere în anul 1979 în Nagasaki, Japonia, dupa o serie de crime violente al caror autor a ramas si astazi neidentificat, si s-a raspândit atât de rapid încât politia a fost nevoita sa trimita mai multi ofiteri în zona pentru a pastra calmul în rândul populatiei.
Se spune ca „femeia cu gura taiata” umbla noaptea pe strazile Japoniei, purtând o masca chirurgicala pentru a-si ascunde chipul deformat.
Daca îi iese cineva în cale, se va apropia de persoana respectiva si o va întreba: „Crezi ca sunt frumoasa”?
Daca raspunsul este „Da”, atunci îsi va scoate masca dezvelindu-si cicatricea îngrozitoare si va repeta întrebarea.
Daca raspunsul este „Nu”, atunci legenda spune ca nefericita victima va fi ucisa într-un mod oribil.
Nici alternativa nu este mai putin îngrozitoare. Daca si a doua oara raspunsul este „Da”, atunci Kuchisake-onna va scoate o pereche de foarfece cu care va taia gura victimei, de la o ureche pâna la cealalta pentru a o face „la fel de frumoasa ca ea”.
Kuchisake-onna urmareste în special copii. Cea mai recenta aparitie a fost raportata în anul 2004 în Coreea de Sud. Femeia purta o masca de culoare rosie iar în zona au avut loc doua crime ramase cu autor necunoscut.
Slender Man
Legenda lui Slender Man a ajuns în atentia publicului în anul 2009 dupa ce o poveste stranie publicata pe internet a devenit virala.
Slender Man este descris ca fiind un barbat foarte înalt, slab, îmbracat în costum negru. Bratele îi sunt neobisnuit de lungi, atârnând pâna aproape de genunchi. Dar ce este mai înfricosator la Slender Man este faptul ca strania creatura nu are chip.
Legenda spune ca Slender Man este capabil sa-si contorsioneze si sa-si rasuceasca bratele într-un mod nenatural. Îsi foloseste degetele lungi si palide asemenea unor gheare cu care zgârâie ferestrele viitoarelor sale victime.
Slender Man poate fi vazut în interiorul sau apropierea padurilor. Daca esti la o iesire cu cortul sau la o urcare pe munte, dupa apusul soarelelui se spune ca, uneori, îl poti zari pentru o fractiune de secunda cu coltul ochiului, stand acolo, nemiscat, în departare. Victimele sale sunt exclusiv copii.
Dupa ce Slender Man a devenit popular pe internet, cel care a publicat povestea a recunoscut ca aceasta nu s-a vrut a fi decât o farsa.
Cu toate acestea, în mod straniu, mai multi pasionati de paranormal au reusit sa gaseasca similitudini între mitul lui Slender Man si aparitii asemanatoare în mai multe culturi de pe glob. De exemplu, în Brazilia au fost descoperite mai multe picturi rupestre care înfatisau oameni anormal de înalti, foarte slabi si cu brate extrem de lungi.
În anii 1800 s-a raportat existenta unui “Barbat Înalt” care ademenea copiii în paduri. În mod straniu, fiecare aparitie a lui Slender Man pare sa fie asociata cu mai multe cazuri de copii disparuti.
Iata cum „Omul Înalt” este descris într-o veche poveste: „Omul Înalt statea în luminia îmbracat complet în negru precum un nobil. Umbrele dansau în jurul lui, întunecate ca o noapte fara luna. El avea multe brate, toate lungi si subtiri, asemenea unor serpi, care se zbateau precum viermii în cârlig. El nu a vorbit, dar si-a facut intentiile clare.”
Nam Koo Terrace
Legenda Nam Koo Terrace este mai putin cunoscuta.
Totul a început în Hong Kong acolo unde exista o cladire abandonata numita Nam Koo Terrace, cladire care nu a fost renovata sau demolata în ciuda faptului ca Hong Kong-ul se confrunta cu o acuta criza a spatiilor pentru locuinte.
Nam Koo Terrace, detinuta acum aproximativ 100 de ani de o familie extrem de bogata, este acum o adevarata ruina.
În timpul celui de al doilea Razboi Mondial, familia a fost fortata sa-si paraseasca locuinta care a fost folosita ca o locatie în care soldatii japonezi se puteau „relaxa” alaturi de femei fortate sa le devina sclave sexuale. Ultimii membrii ai familiei s-au mutat înapoi în Hong Kong dupa terminarea razboiului, dar la scurt timp toti au murit în conditii suspecte.
De atunci, proprietarii cladirii s-au tot schimbat iar în prezent Nam Koo Terrace este detinuta de „Hopewell Holdings”. Foarte straniu este ca dezvoltatorul imobiliar a dorit sa demoleze vechea constructie pentru a ridica un hotel luxos în locul acesteia. Planul, desi aprobat de municipialitate, nu a mai fost niciodata pus în aplicare. Compania refuza sa comenteze situatia.
Pe de alta parte, localnicii spun despre Nam Koo Terrace ca este bântuita – se spune ca spiritele prostituatelor care au murit în cladire înca mai bântuie, si exista numeroase relatari ale celor care au auzit tipete din interiorul casei.
În anii 1960, o tânara a iesit din casa si i-a atacat cu extrema violenta pe ofiterii de politie chemati de vecinii speriati de sunetele deranjante care se auzeau din cladire. Se pare ca politistii trimisi la fata locului au perturbat un ritual de exorcizare care avea loc în interior.
Însa acea întâmplare nu a fost singulara. În anul 2003 un grup de opt adolescente s-au decis sa testeze teoria “casei bântuite”.
Tinerele au intrat în Nam Koo Terrace cu intentia de a-si petrece noaptea acolo în încercarea de a surprinde câteva „manifestari paranormale”. Si au primit experiente paranormale din plin.
Trei dintre cele opt adolescente au devenit extrem de agitate si nervoase iar una dintre fete a suferit o cadere psihica în momentul în care tinerele s-au panicat si au încercat sa fuga din casa. În tot acest timp, o alta fata a ramas, conform spuselor celor veniti la fata locului, întepenita în pragul casei. Când politistii au încercat sa o scoata cu forta, aceasta a devenit extrem de violenta si a fost nevoie de doi politisti pentru a o imobiliza. Martorii spun ca fata vorbea într-o limba necunoscuta cu o voce care nu era a ei.
Din 2003 si pâna în prezent nu mai putin de 30 de cadavre au fost descoperite în interiorul casei – toate cazurile au fost clasate drept sinucideri. O parte din trupuri au fost gasite în interiorul cladirii, în timp ce altele au fost descoperite spânzurate în copacii din spatele casei.
Cei care au intrat în cladire au spus ca nu mai sunt dispusi sa repete experienta. Mai multe persoane au auzit voci de femei iar unii martori chiar au afirmat ca ar fi vazut mai multe femei decapitate umblând prin camere. Au existat si câtiva martori care au declarat ca au zarit un barbat îmbracat în negru plimbându-se pe coridoare.
Clovnul
Legenda urbana a statuii în forma de clovn îsi are originea în casa unei familii înstarite unde o tânara bona a fost angajata pentru a avea grija de cei doi copii ai familiei – o fata si un baiat.
Într-o seara, parintii au fost invitati la o petrecere asa ca tatal a rugat-o pe bona sa culce copii iar apoi sa ramâna în casa pâna când ei se întorc de la petrecere. Deoarece în casa se gaseau mai multe lucruri de valoare, parintii nu au vrut ca bona sa cotrobaie peste tot si nu i-au permis sa stea decât în sufragerie.
Dupa ce i-a culcat pe copii, fata a coborât în sufragerie pentru a se uita la televizor. Însa nu mica i-a fost mirarea când într-un colt al camerei a observat o statuie în forma de clovn. 
Speriata, fata a încercat sa ignore statuia însa imaginea clovnului din coltul camerei începea sa o deranjeze asa ca s-a decis sa-i sune pe parintii copiilor pentru a-i întreba daca poate muta statuia în alta camera. „Am culcat copii. Este în regula daca mut clovnul în alta camera? Este foarte deranjant”, i-a spus tânara tatalui la telefon. Îngrozit, acesta i-a cerut sa urce imediat la etaj, sa ia copii si sa fuga cu ei la un vecin, iar de acolo sa sune imediat la politie.
Fata se conformeaza, ia copii si fuge cu ei din casa. Dupa ce anunta politia, îl suna din nou pe tatal copiilor pentru a-i cere lamuriri. Acesta îi spune ca ei nu au o astfel de statuie dar ca ambii copii s-au plâns în repetate rânduri ca un clovn sinistru îi priveste noaptea cum dorm.
Ofiterii de politie veniti la fata locului nu au gasit nici o statuie în forma de clovn.
Copiii cu ochii negri
În anul 1998, Brian Bethel, jurnalist la ziarul „Abilene Reporter” din Abilene, Texas, a publicat un articol în care relateaza straniile întâmplari de care acesta a avut parte cu doi ani înainte.
Trebuie sa stiti ca persoanele despre care se vorbeste aici sunt cât se poate de reale.
Desi articolul a fost publicat abia în 1998, întâmplarea prezentata a avut loc în vara anului 1996. Brian se afla în oras când si-a amintit ca avea de platit o factura de internet. A tras masina pe dreapta, lânga un cinematograf, si si-a scos carnetul de cecuri cu intentia de a scrie un cec pentru compania de cablu.
Nu a apucat însa sa opreasca bine când a auzit un ciocanit în geam. Când si-a ridicat privirea, Brian a zarit doi baieti (nu mai mari de 16 ani). Ambii purtau hanorace cu gluga si stateau în dreptul portierii masinii.
Nestiind despre ce este vorba, Brian a coborât geamul masinii. Acela a fost momentul când a simtit cum un sentiment de panica nejustificata îi cuprinde întreg corpul. „Ma simteam de parca însasi Moartea m-a apucat si încerca sa ma traga cu ea în abis”, a scris Brian.
Unul dintre baieti a început sa vorbeasca, încercându-i sa-i explice
jurnalistului ca venisera sa vada un film însa uitasera banii acasa si ca aveau nevoie de cineva sa-i duca cu masina pentru a lua banii de bilet. Povestea parea una cât se poate de banala, dar inexplicabil, acel sentiment de frica pe care Brian îl resimtea se intensifica cu fiecare secunda care trecea.
În timp ce baietii încercau sa-l convinga sa-i lase sa urce în masina, Brian a aruncat o privire peste reclama luminoasa a cinematografului si a observat ca filmul deja începuse. În timpul de care ar fi avut nevoie sa-i duca pe baieti acasa, apoi înapoi la cinematograf, filmul s-ar fi terminat de mult.
Baiatul care parea a fi mai în vârsta a început sa devina tot mai insistent. Îi tot spunea ca nu sunt decât niste copii si ca drumul pâna acasa si înapoi nu ar dura mult. Desi era aproape împietrit de frica, jurnalistul a simtit cum mâna îl tradeaza si se îndreapta singura catre butonul care bloca usile. Cu o putere incredibila a rezistat tentatiei de a deschide portiera masinii însa cei doi copii i-au observat indecizia.
Restul povestii este de-a dreptul terifiant.
Când si-a ridicat privirea, Brian a înghetat de spaima. Conform spuselor sale, ambii baieti aveau ochii complet negrii, fara iris, fara pupile. Jurnalistul a încercat sa spuna câteva cuvinte însa nu a putut sa scoata decât un mormait inteligibil. Cuprins de frica, a ridicat geamul masinii si a demarat în tromba.
Brian povesteste ca a gonit prin oras aproximativ 10 minute, dupa care a tras pe dreapta pentru a se calma. Imediat s-a auzit un ciocanit insistent în geam si un strigat de afara: „Nu putem intra daca nu ne inviti tu. Lasa-ne sa intram!” Îngrozit, barbatul a accelerat si s-a facut nevazut în noapte.
Fiind jurnalist, Brian a notat întreaga experienta, dar a avut nevoie de aproape doi ani de zile pentru a-si face curajul sa publice povestea.
Imediat ce articolul a fost publicat, ziarul a fost contactat de mai multe persoane care au descris întâlniri asemanatoare. Desi exista unele diferente, toate povestile par sa graviteze în jurul unor elemente comune: de fiecare data este vorba de doi copii (nu neaparat de doi baieti), întotdeauna acestia cer ajutor (în unele cazuri acestia au batut la usi în toiul noptii pentru a cere voie sa foloseasca baia), de fiecare data copii cer sa fie „lasati înauntru”(indiferent daca este vorba despre o masina, casa, cladire publica, sau diferite cladiri anexe). Aparent copii nu pot intra într-un spatiu locuit decât daca sunt invitati.
Nu se stie ce se întâmpla daca Copiii cu Ochii Negri sunt lasati sa intre. Nu este clar nici daca întreaga poveste este o farsa sau nu.
Însa de ce si-ar pune Brian Bethel (de altfel o persoana perfect normala si un jurnalist de succes) întreaga reputatie la bataie pentru o simpla farsa? Iar daca nu este vorba decât de o gluma proasta, cum se face ca atâtea persoane (care nu s-au întâlnit niciodata) au relatat întâmplari atât de asemanatoare?
Masca Noh
Legenda mastii Noh este una extrem de veche, avându-si originile undeva în jurul anilor 500 e.n. Mitul mastii Noh este clasificat drept unul dintre cele mai terifiante legende Japoneze.
În general mastile Noh sunt folosite de artistii japonezi în spectacolele de opera sau teatru. Mastile sunt confectionate manual iar cei care îsi doresc o astfel de masca o pot achizitiona, însa pretul nu este deloc unul de ignorat.
Însa legenda nu se refera la orice masca Noh, ci la una anume, prima masca Noh, lasata mostenire de la o generatie la alta. Masca este creata în asa fel încât da impresia ca jumatate din fata râde în timp ce cealalta jumatate plânge. Se spune ca prima masca Noh are puterea de a absorbi aurele de energie negativa (furie, ura, durere) de la cel care o detine.
Însa de aici povestea capata o turnura terifianta.
Pentru a putea absorbi aceste energii, masca trebuie purtata de proprietar. Din aceasta cauza, prima masca Noh va încerca întotdeauna sa-l domine pe cel care o detine. Conexiunea o data stabilita, masca Noh va consuma atât aura negativa cât si pe cel care o poarta. Corpul victimei va fi vlaguit de energia vitala iar carnea va începe sa putrezeasca. Însa masca nu va abandona cadavrul golit de viata. Dupa ce masca va gasi un nou proprietar, vechiul corp va fi „îndesat” în noua „haina” iar procesul se va repeta.
Camera rosie (Akai Heya)
Mitul camerei rosii este alta legenda urbana originara din Japonia si implica sinucideri, crime si o reclama ciudata pe internet.
Povestea începe cu un tânar care afla de existenta unei reclame pe internet, reclama care o data accesata va atrage nenorociri asupra celui care o vizioneaza.
Fiind un mare fan al paranormalului, adolescentul încearca sa gaseasca reclama respectiva, însa fara prea mare succes. Când era gata sa renunte, o fereastra rosie apare brusc în coltul din dreapta jos al monitorului. Reclama era una cât se foarte simpla: un chenar cu fundal rosu si text de culoare negra din care se putea citi: „Îti place?”
Baiatul închide reclama însa aceasta reapare imediat. Crezând ca este vorba despre un virus de calculator, tânarul ruleaza un program anti-virus însa programul nu gaseste nimic în neregula. Încearca din nou sa închida reclama însa aceasta reapare în coltul ecranului.
Vizibil frustrat, adolescentul încearca toate modalitatile de a scapa de enervantul chenar rosu. Închide si reporneste computerul, îl scoate din priza, însa de fiecare data rezultatul este acelasi.
Atunci când computerul pornea, fereastra rosie îl astepta în coltul din dreapta jos. Baiatul se decide sa apese pe reclama de câte ori este nevoie pentru a o face sa dispara definitiv. Dupa mai multe încercari observa ca textul nu mai este acelasi. Noi litere apareau cu fiecare reclama închisa succesiv.
„Îti place c”
„Îti place ca”
„Îti place cam”
„Îti place came”
„Îti place camer”
„Îti place camera”
„Îti place camera r”
„Îti place camera ro”
„Îti place camera ros”
„Îti place camera rosi”
„Îti place camera rosie?”
Trupul adolescentului a fost gasit a doua zi în camera. Peretii încaperii erau complet acoperiti de sânge.
O alta tragedie a avut loc în ziua de 1 iunie 2004 în Sasebo, Japonia.
O tânara (cunoscuta online sub numele de „Nevada-tan”) si-a ucis cu cruzime o colega de scoala pe nume Satomi Mitarai. Satomi, în vârsta de 12 ani, postase mai multe comentarii rautacioase la adresa ei.
Crima a fost de o brutalitate rar întâlnita. „Nevada-tan” a asteptat ca Satomi sa ramâna singura în sala de clasa, apoi, folosindu-se de un cutit, i-a taiat acesteia ambele brate, dupa care i-a taiat si gâtul.
Când ceilalti colegi au ajuns în clasa, întreaga sala era “pictata” în rosu cu sângele fetei ucise.
Socati de scena crimei, investigatorii au interogat-o pe fata în vârsta de 11 ani, însa nu au reusit sa afle prea multe de la adolescenta, în afara faptului ca ea considera crima savârsita ca fiind una perfect normala.
Mai târziu, pe când politistii verificau computerul criminalei, au observat o reclama stranie în coltul ecranului. În fereastra cu fundalul rosu se putea citi: “Îti place camera rosie?”
Omul iepure
Aceasta legenda înfioratoare a luat nastere în anul 1904 în Virginia, dupa ce un azil destinat celor cu probleme psihice extrem de grave a fost închis la cererea comunitatii care nu îsi dorea o astfel de institutie în preajma.
Guvernul a aranjat ca toti pacientii sa fie mutati, însa autobuzul care îi transporta catre un alt azil a fost implicat într-un accident grav de circulatie.
Majoritatea pacientilor au murit pe loc, însa câtiva bolnavi psihic au supravietuit si au reusit sa scape ascunzându-se în padurea de la marginea orasului. Autoritatile i-au urmarit si capturat pe toti, în afara de doi: Marcus Lawster si Douglas Griffen.
În timp ce cautarile fugarilor se aflau în plina desfasurare, localnicii au început sa descopere în zona iepuri morti, partial îngropati sau atârnati în copaci. Cadavrele erau jupuite de blana si partial consumate, probabil de cel care ucisese animalele.
Dupa mai multe zile de cautari, autoritatile l-au gasit pe Marcus Lawster, sau ceea ce mai ramasese din el.
Corpul acestuia, jupuit de piele si partial consumat, a fost gasit atârnând sub un pod. Criminalul s-a dovedit a fi celalalt pacient evadat, Douglas Griffen.
https://www.youtube.com/watch?v=XMMgaSo-Qg8
În ciuda eforturilor depuse de autoritati, barbatul nu a fost prins, acesta sarind în fata unui tren în momentul în care politia a încercat sa-l aresteze. Podul sub care a fost gasit trupul lui Lawster a fost denumit de localnici „The Bunny Man Bridge” (Podul Omului Iepure), nume care a fost pastrat pâna astazi.
De la întâmplarile din 1907 si pâna în prezent, zona a fost un adevarat punct fierbinte pentru fenomene inexplicabile.
De exemplu, în anul 1970, mai multi localnici au raportat prezenta în zona podului a unui individ suspect îmbracat în costum de iepure. Barbatul era înarmat cu un topor si avea un comportament extrem de agresiv. Aparitii similare au mai fost raportate si în anii care au urmat, de fiecare data politistii veniti la fata locului negasind nimic suspect.
Povestea barbatului care zâmbeste
Povestea barbatului care zâmbeste este una stranie si nelinistitoare pentru ca pare a fi una dintre cele mai plauzibile legende urbane auzite pâna acum. Acest mit urban a luat nastere în Seattle în anul 2011 si s-a raspândit incredibil de rapid pe internet.
Potrivit povestii, un tânar, mare iubitor al plimbarilor nocturne, a iesit într-o noapte pe ruta sa obisnuita pentru a-si limpezi mintea de problemele din timpul zilei. De fiecare data se plimba pe acelasi traseu si niciodata nu avusese probleme si nimic nu parea sa prevesteasca ca acea noapte avea sa fie diferita. Ca de obicei la acea ora târzie, întreg cartierul era cufundat într-o liniste deplina, fara traficul sufocant din timpul zilei, fara pietoni grabiti, doar aerul rece si calm al noptii.
Tânarul se pregatea sa-si încheie plimbarea si sa porneasca catre casa când a zarit silueta unui strain miscându-se încet în departare.
Aproape imperceptibil, fiecare miscare pe care strainul o facea în ritm de dans parea ca îl aduce mai aproape de tânarul nostru.
Crezând ca are de-a face cu un betiv sau cu un drogat, povestitorul nostru s-a apropiat pe cât posibil de marginea trotuarului pentru a evita orice problema. Atunci a observat ca barbatul se misca extrem de gratios, asemenea unui dansator profesionist. A mai observat ca strainul era neobisnuit de înalt si slab si ca purta un costum decolorat de vreme.
În momentul în care barbatul a ajuns în dreptul unui felinar, tânarul nostru i-a putut deslusi trasaturile stranii. Capul îi era mult aplecat pe spate, privirea îi era atintita catre cer iar pe fata îi se vedea un rânjet ciudat.
Tânarul a simtit cum nelinistea îl cuprinde si speriat se decide sa se mute pe celalalt trotuar pentru a evita orice fel de contact cu strainul.
Traverseaza drumul si arunca o privire în spate. Barbatul nu se mai vedea nicaieri. Pentru un moment, povestitorul nostru simte o usurare, însa imediat observa cu coada ochiului, ca în spatele lui, la nici 50 de metri departare, se afla acelasi barbat necunoscut. Se apropia în pasi de dans, lent, cu aceeasi privire ratacita spre cer si cu acelasi zâmbet înfricosator pe fata.
Îngrozit, tânarul grabeste pasul, încercând în acelasi timp sa pastreze 
un contact vizual cu cel care parea ca îl urmareste. Barbatul a ramas pe loc, învârtindu-se în piruete stranii, iar mai apoi a disparut complet în întunericul noptii. Crezând ca a scapat de urmaritor, tânarul s-a oprit câteva secunde pentru a-si trage sufletul. Inima îi batea cu putere în piept si simtea cum pe frunte i se preling picaturi reci de sudoare.
Aventura nu se terminase…inca. Nici nu a apucat sa faca primul pas spre casa, ca pe partea opusa a drumului îl vede din nou pe „barbatul care zâmbeste”.
Statea nemiscat, asemenea unui statui si îl privea insistent pe tânarul nostru. Împietrit de frica, povestitorul începe sa-i adreseze injurii barbatului în speranta ca acesta se va speria si îl va lasa în pace. Iar planul pare sa functioneze. Strainul se întoarce si în pas de dans dispare pe o straduta laturalnica.
Dupa doar câteva secunde, tânarul vede din nou silueta urmaritorului sau.
De aceasta data, barbatul nu mai dansa, ci fugea spre tânar cu o viteza incredibila. Partea superioara a corpului îi era aplecata mult înainte iar bratele lungi se miscau lateral asemenea unor tentacule. Pe chipul barbatului nu se putea citi nici o expresie în afara de acelasi zâmbet ciudat.
Cu ultimele puteri, tânarul o ia la fuga catre o zona mai populata a cartierului si nu se opreste pâna nu da peste alti oameni. Se întoarce acasa speriat si epuizat. De atunci nu a mai facut plimbari nocturne…
Jocul de la miezul noptii
Aceasta legenda urbana este singura pe care o puteti încerca acasa. „Jocul de la Miezul Noptii” este numele dat unui presupus ritual pagân. Povestea este asemanatoare cu legenda Bloody Mary.
Aveti nevoie de urmatoarele:
O lumânare
O locatie cu o usa de lemn
Câteva picaturi din propriul sânge
O coala de hârtie
O bricheta sau o cutie de chibrituri
Sare (extrem de important)
Daca vreti sa încercati jocul împreuna cu alte persoane, fiecare participant trebuie sa aduca obiectele de mai sus.
Legenda urbana spune ca Jocul de la Miezul Noptii ar putea fi fatal pentru participanti si exista o serie întreaga de implicatii psihologice pentru persoanele predispuse la asa ceva. Deci aveti grija!
Cum se joaca jocul:
- Ritualul trebuie început noaptea la ora 12:00 fix, altfel nimic nu se va întâmpla.
- Scrie-ti numele complet pe o coala de hârtie, apoi pune o picatura de sânge peste nume.
- Stinge luminile. Mergi în dreptul usii de lemn si pune bucata de hârtie în dreptul acesteia, apoi aprinde lumânarea folosind bricheta sau chibritul si aseaza lumânarea peste hârtie.
- Bate în usa de 22 de ori. Cea de-a 22-a bataie trebuie sa aiba loc când înca este 12:00 fix, deci toti pasii de mai sus trebuie facuti în mai putin de un minut.
- Deschide usa, sufla în lumânare, si închide usa la loc. Dupa ce ai închis usa, trebuie sa aprinzi lumânarea cât mai repede cu putinta. Jocul de la Miezul Noptii a început iar Omul a intrat deja în camera.
- Acum nu trebuie sa te concentrezi decât pe supravietuirea în prezenta Omului. Lumânarea trebuie sa ramâna aprinsa în permanenta. Daca se stinge, înseamna ca Omul este aproape. În acest caz ai doar câteva secunde la dispozitie pentru a aprinde lumânarea din nou. Trebuie sa te misti în permanenta, sa nu stai în acelasi loc. O sa simti un aer rece atunci când Omul este în apropiere.
- Jocul spune ca, în unele situatii, poti auzi chiar soapte sau poti vedea o silueta stând nemiscata în întuneric.
- Foarte important: daca lumânarea se stinge si nu o mai poti aprinde la loc, trebuie sa trasezi imediat un cerc de sare în jurul tau.
Jocul ia sfârsit la ora 3:33 dimineata. Daca în timpul jocului nu ai reusit sa reaprinzi lumânarea, sau nu ai delimitat cercul de sare, mitul spune ca vei suferi halucinatii puternice.
Trebuie notat ca exista o serie întreaga de rapoarte care implica persoane care au încercat jocul. Multe dintre acestea nu mai sunt dispuse sa repete experienta iar în câteva cazuri, victimele au fost gasite într-o stare psihotica adânca.
Ce nu trebuie facut sub nici o forma în timpul jocului:
- Nu aprinde lumina în casa
- Nu folosi lanterne
- Nu te baga la culcare
- Nu folosi sângele altei persoane pentru jocul tau
- Nu înlocui lumânarea (de exemplu nu folosi o bricheta în loc de lumânare, daca aceasta nu se mai aprinde)
- Nu provoca Omul în nici un fel
Conform legendei urbane, odata invitat în viata ta, Omul nu va mai pleca niciodata, chiar daca jocul s-a terminat.
